Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va organiza în curând o nouă licitație publică pentru valorificarea unui teren de 5.000 de metri pătrați situat în nordul Bucureștiului, proprietate a Elenei Udrea. Imobilul a fost pus sub sechestru în cadrul dosarului „Gala Bute”, iar autoritățile speră ca, prin această vânzare, să recupereze parte din prejudiciul stabilit de instanță.
Este a doua tentativă de vânzare a acestui teren, după ce, la prima licitație, prețul de pornire – estimat la aproximativ 9 milioane de lei – nu a atras cumpărători. De această dată, este de așteptat ca suma cerută să fie redusă pentru a crește șansele de adjudecare, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN.
Pe lângă terenul din Capitală, ANAF mai are în vizor și peste 40 de hectare de teren agricol aflate în proprietatea fostului ministru al Turismului, în comuna Nana din județul Călărași. Aceste bunuri sunt incluse în procesul de executare silită, inițiat pentru recuperarea sumei totale de aproximativ 3 milioane de euro, prejudiciul imputat Elenei Udrea în urma condamnării din dosarul de corupție.
Elena Udrea a fost eliberată recent din penitenciarul Târgșor, după ce instanța a decis definitiv că poate beneficia de liberare condiționată. În motivarea deciziei, judecătorii au menționat că o parte din prejudiciu a fost deja achitat, iar pentru restul au fost impuse măsuri asigurătorii, printre care și sechestrul asupra terenurilor scoase la vânzare.
În cazul în care valoarea bunurilor vândute va depăși suma datorată statului, Udrea ar putea solicita restituirea diferenței aferente.




